De bună voie și nesilit de șefu’, mă ofer să obțin apostila pentru documentele necesare evitării dublei impuneri (impozitări) aferente unui proiect dintr-o țară care nu este membră a Convenției de la Haga.
Impresionat până la gambe de însemnătatea procedurilor birocratice pe care urma să le parcurg am decis să încep cu ce este mai ușor, și anume Certificatul de Rezidență Fiscală.
Obișnuit să trec direct la subiect, am luat ștampila, un dosar cu șină și copii xerox după: CUI, CI, balanță, contracte, facturi, arhivă, buletin de analize medicale, buletin meteo.. și ce acte ar mai fi putut să îmi ceară stimații funcționari - și m-am dus direct la Administrația Financiară a Sectorului 1.
La Administrație am fost servit prompt: ”- CUI-ul?.. Numele firmei?.. Da.. Mergeți la Dimitrie Gerota, nr. 13”. Lovit de soluția rapidă a funcționarei am întrebat, la fel de politicos și de eficient în comunicare ”- Da’ de ce!?” Răspunsul: ”- Firmele mijlocii și mari nu mai sunt înregistrate la Sector, mergeți la Centrală.”
Mândru de calitatea de delegat al unei firme, prea mare să mai figureze la ”Sector”, am plecat la.. Centrală, mai exact pe str. Dimitrie Gerota, str. ce nu figurează în harta mea de GPS, deci cumva în Zona Crepusculară la nr. 13. Încurajat de numărul norocos am ajuns undeva, în spatele Teatrului Național într-o clădire brand-uită cu simpaticele acronime A.N.A.F.
Plătesc taxa, completez formularul, adaug copiile mai sus-menționate, aranjez dosarul și hop cu ele la Registratură:
- Săru’mâna, ptr un certificat..
- 5 zile lucrătoare.
- Mai repede nu se poate?, o taxă de urgență.. ”ceva…” ;) ? știți, am mai multe acte și tre’ să trec pe la mai multe instituții..
- Nu se poate. Minim 5 zile lucrătoare!
- Minim.. Adică se poate să dureze mai muuult!?!?
- Nu știu! Veniți peste 5 zile!
- Dar va ocupați Dvs. de dosar?
- Nu, aici e Registratura!
- Pot să duc eu direct dosarul la cine se ocupă?, îi puteți da acum un număr de înregistrare?
Măcinat de întrebarea firească al cărui răspuns facilitează eliberarea rapidă a documentului și anume ”Yo cui tre’ să dau șpagă?” am fost eliberat de vestea că am două săptămâni la dispoziție și astfel pot lăsa acest dosar să își parcură traseul natural în timp ce eu mă ocup de celelalte documente.
Până la eliberarea certificatului am obținut deja toate documentele necesare și mai trebuie doar să le apostilez. Sun la ambasada, îmi face legătura la Secția Consulară și îmi răspunde o Doamnă cu o ”impecabilă” engleză de Filipine care mă anunță că trebuie întâi sa autentific documentele la Ministerul de Justiție și la Ministerul Afacerilor Externe (aka MAE).
Sun la MAE, îmi face legătura la ”legalizări” de unde aflu că documentele trebuie întâi SupraLegalizate la Camera Notarilor Publici.
La Camera Notarilor Publici aflu că toate documentele vor fi întâi autentificate la Notar și vor avea traducere legalizată.
Recapitulând, traseul rămas parcurge următoarele instituții: Traducator autorizat - Notar - Camera Notarilor Publici - Trezorerie - MAE - Ambasada.
Pentru a elimina din fașă orice posibil obstacol am decis sa punctez toate etapele acestui traseu birocratic, indiferent cât de inutile, penibile și stupide vor fi formalitățile pe care urmează să le îndeplinesc.
Voi prezenta astfel doar povestea apostilării certificatului, pentru că in fond acesta se dorește a fi un articol de blog și nu un roman in V volume..
Se ia una bucată certificat bilingv, și anume pe față in RO și pe verso traducere oficiala tip furculicion in EN și se mai dă odată la traducător, tot in EN, dar EN autorizată.. Odată tradus acesta este autentificat de notar. Simplu nu? NU! Notarul spune că nu poate autentifica un act deja autentic.. deci nu mă poate ajuta.
Merg mai departe, Camera Notarilor Publici:
- Noi supraligalizam doar acte legalizate in prealabil de notar, în formă autentică.
- Stimată Doamnă nu poate să îl legalizeze pentru că este deja document legal, autentic ștampilat și semnat de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice..
- Noi doar supralegalizam ce face notarul, Mergeti la Externe.
La Externe: ”Noi autentificam doar documente supralegalizate de Camera Notarilor Publici..”
După mai multe refuzuri și trimiteri de la o instituție la alta îmi iau inima în dinți și îl sun pe șefu’ la Praga, în toiul ședințelor CEE, să îi dau vestea că nu am rezolvat problema și că am nevoie de o intervenție.. divină dacă se poate..
Nu îmi place sa închei atât de brutal dar simt că mi-am vărsat deja off-ul..
După primirea și predarea ”inspirației divine” intru ”în linie dreaptă”.. Camera Notarilor Publici supra-legalizează documentul, MAE autentifică supralegalizarea iar peste amalgamul de ștampile și semnături, Secția Consulară aplică sigiliul ambasadei iar eu, de buna voie și nesilit de șefu’ mă ofer să rezolv următoarea problemă..
